Învăţătorul...cîtă înţelepciune şi cîtă meditaţie.
Rege şi filosof, înger şi sclav, aristocrat şi creştin, muză şi zeu.
În spatele fiecărui om,bogat sau sărac,celebru sau nu, se află un dascăl .Iar primul dascăl
care ne sculptează caracterul şi sufletul este,neîndoielnic,
învăţătorul.
Meseria de dascăl este o vocaţie cu care t
e naşti şi de cele mai multe ori nu este de loc
întîmplătoare.
Meseria de profesor este o frumoasă profesie,care nu seamănă cu nici o alta.Este aspră şi plăcută,
umilă şi mîndră,exigentă şi liberă, o meserie în care medoicritatea nu este permisă,o meserie care
epuizează şi înviorează,ingrată şi plină de farmec deopotrivă.
Puţine profesiuni cer atîta competenţă,dăruire şi umanism precum cea de învăţător,pentru că
doar în cîteva se lucreză cu un material atît de preţios, de complicat şi de sensibil precum omul
în devenire.
Meseria de profesor nu se găseşte între cele mai solicitate, dar nici între cele evitate.Profesiunea
intelectuală, respectată,nu distribuie deţinătorului putere, influienţă sau venituri superioare.Dar
conferă prestigiu şi satisfacţii, vocaţia fiind considerată unul din motivele de bază în alegerea
acestei profesii.
Principala calitate a unui cadru didactic este
vocaţia pedagogică,exprimată în a te simţi
chemat, ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini..Vocaţiei pedagogice îi sunt
caracteristice trei elemente:iubirea pedagogică,credinţa în valorile sociale şi culturale şi
conştiinţa responsabilităţii.
